Martiri in Dacia

Se cunosc si numele unor martiri din nordul Dunarii. In urma retragerii legionarilor si a administratiei romane in sudul Dunarii, Dacia a fost ocupata de goti. Acestia cunoscusera crestinismul mai demult, inca de cand erau in Crimeea. Ajunsi la Dunare,au facut mai multe incursiuni in Peninsula Balcanica si Asia Mica, unde au adus captivi in Dacia, intre care multi erau crestini. Numarul crestinilor dintre goti era in continua crestere, contribuind la aceasta si daco-romanii autohtoni. Ei aveau si un inceput in organizarea bisericeasca. la sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, a luat parte si episcopul lor Teofil, zis "alGotiei" fara ca sa stim daca era got sau daco-roman. Cativa ani mai tarziu a fost hirotonit ca episcop "al Gotiei", Ulfila, care a tradus Biblia in limba gotica. El a predicat in nordul Dunarii, in limbile gotica, latina si greaca.
In urma intensei raspandiri a crestinismului intre goti, conducatorii lor au dezlantuit o persecutie impotriva crestinilor din dacia, banuiti ca ar avea legaturi cu Imperiul Romano-Bizantin. Ulfila a trecut atunci in sudul dunarii, iar predica sa a fost continuata de alti misionari, proveniti dintre urmasii vechilor captivi adusi de goti din Peninsula Balcanica si Asia Mica. In cursul persecutiei lui Atanaric, au suferit moarte martirica numerosi crestini, din care unii sunt cunoscuti cu numele, dintr-un fragment de calendar gotic (sinaxar). Un martir cunoscut, Nichita, a fost ars de viu intr-o zi de 15 septembrie. probabil, era si el descendent al captivilor greci adusi de goti in Dacia in secolul III, caci moastele sale i-au fost duse in provincia Cilicia si asezate in biserica din orasul Mopsuestia, intr-o zi de 15 septembrie.
Tot in cursul persecutiei lui Atanaric a patimit moarte muceniceasca Sf. Sava. Martiriul sau este relatat de o scrisoare a Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia, scrisa cu prilejul mutarii moastelor sale, curand dupa moarte, in Capadocia. Moastele fusesera cerute guvernatorului Dobrogei, Iunius Soranus, de catre Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscop in Cezareea Capadociei. Iunius Soranus, capadocian si ruda cu Sf. Vasile, a trimis moastele Sf. Sava, insotite de epistola Bisericii din Gotia catre cea din Capadocia despre martiriul sau. Din ea aflam ca, dupa mari suferinte, indurate impreuna cu preotul Sansala, Sava a fost inecat in raul "Museos", fara indoiala Buzaul. El a murit in varsta de 38 de ani, la cinci zile dupa Pasti, la 12 aprilie 372.  

Martirii de la Niculitel

Sapaturile arheologice efectuate in anul 1971 au dus la descoperirea unei bazilici paleocrestine in localitatea Niculitel ( jud. Tulcea), nu departe de vechiul Noviodunum (Isaccea de azi). Valoarea consta in cripta sa (martyrion), asezata sub altar. In interiorul criptei s-a descoperiot o lada mortuara, in care se gaseau moastele a patru martiri. Pe pereti se gasesc doua inscriptii grecesti, una redand numele martirilor: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos. Se crede ca ei au patimit in timpul persecutiei lui Diocletian, prin anii 304-305.Ulterior, sub cripta, s-au descoperit resturile unui mormant, cu moastele a doi martiri. Mai tarziu, pe locul in care au fost ingropati acestia s-a ridicat bazilica respectiva, in scopul cinstirii lor in fiecare an. Bazilica de la Niculitel prezinta o mare importanta pentru istoria Bisericii noastre, caci aici s-au pastrat sigurele moaste de martiri descoperite pana acum pe teritoriul tarii noastre. Azi, moastele acestor martirii se pastreaza in biserica Manastirii Cocos (jud. Tulcea)

Martiri in Scitia Mica

Din Dobrogea de azi (provincia Scythia Minor) se cunosc alte nume de martiri. Astfel, dupa unele acte martirice, la 7 martie 304 ar fi suferit moarte martirica insusi episcopul Efremdin tomis ( azi Constanta), iar prin 320-323, sub imparatul Liciniu, episcopul Tit. Tot din tomis se cunosc numerosi martiri, multi patimind sub Liciniu (Macrobiu, Gordian, Heli, Lucian, Zotic, fratii Argeu, Narcis si Marcelin etc.) In cetatea Axiopolis (langa Cernavoda de azi) sunt mentionati, la inceputul secoluluial IV-lea, trei martiri: Chiril, Chindeas si Dasius (Tasios). Moastele celui de pe urma se pastreaza azi la Ancona, in Italia (praznuit pe 20 noiembrie). La Halmyris (Dunavat, langa bratul Sf. Gheorghe al Dunarii), au fost decapitati, la sfarsitul secolului al III-lea, preotul Epitect si tanarul Astion, convertit de el.                                

Martiri in Durostorum si imprejurimi

In partile rasaritene ale Bulgariei de astazi, (provincia Moesia Inferioara) intanlim, de asemenea, un numar insemnat de martiri crstini din randul daco-romanilor. Astfel, in orasul Durostorum au fost decapitati , la 24 aprilie 298, soldatii Pasicrat si Valentin, pentru ca au refuzat sa aduca jertfa zeilor, iar la 8 iunie 298, soldatii Marcian si Nicandru cu alti 47 de ostasi. La 28 aprilie 304 au fost martirizati trei tarani in localitatea Ozobia, din jurul Durostorumului: Quintilian , Dadas si Maxim Citetul. Ceva mai tarziu, sub imparatul Iulian Apostatul, a patimit moarte martirica in Durostorum soldatul Emilian, care a distrus idolii din templul pagan deschis atunci in cetate. A fost chinuit si ars pe rug la 18 iulie 362.

Martiri crestini in sudul Dunarii

Printre cei care au suferit moarte martirica pentru Hristos si Evanghelie se numara si multi stramosi ai nostrii daco-romani, ale caror nume lecunoastem din actele martirice ale timpului. Cei mai multi insaau ramas necunoscuti. Intre ei se numara slujitori ai altarului (episcopi, preoti, diaconi, citeti etc.), soldati din armata romana si multi credinciosi, barbati si femei, cu indeletniciri diferite.
O victima a persecutiei lui Diocletian a fost preotul daco-roman Montanus si sotia sa, Maxima. Ei au patimit in orasul Sirmium (azi Mitrovita), din ordinul lui Probus, guvernatorul Panoniei Inferioare, fiind aruncati in raul Sava, in ziua de 26 martie 304. Acest Montanus este primul preot daco-roman cunoscut cu numele. Pomenirea lor se face in ziua de 26 martie. In Sirmium au mai fost omorati, in acelasi an episcopul Irineu si diaconul sau Dimitrie. Tot atunci au patimit si alti crestini in Sirmium. In Singidunum au murit pentru Hristos diaconul Ermil si temnicerul Stratonic, inecati in Dunare ( probabil, in anul 307, praznuiti la 13 ianuarie).

Persecutiile impotriva crestinilor

Dupa aparitia crestinismului, mai multi imparati romani, incepand cu Nero (54-68), au dezlantuit persecutii impotriva crestinilor, multi dintre ei primind cununa mucenitiei. Ultima mare persecutie indreptata impotriva crestinismului a fost pornita din porunca imparatului Diocletian (284-305) si ajutorului sau Galeriu, continua, dupa cativa ani, de imparatul Liciniu. In anul 313, imparatul Constantin cel Mare, trecut mai tarziu in randulsfintilor, impreuna cu mama sa Elena, a dat un edict, in orasul Mediolan (azi Milano in Italia), prin care se acorda libertate crestinismului. Datorita acestuia, invatatura s-a extins cu repeziciune in intreg Imperiul Roman, ajungand la o stare infloritoare ( crearea de scaune episcopale, ridicarea de biserici crestine, convocarea unor sinoade - locale si ecumenice - , intocmirea de lucrari teologice etc ). Peste o jumatate de veac s-a ivit o incercare de reinviere a paganismului, din partea imparatului Iulian Apostatul (361- 363).

Termeni cu inteles exclusiv crestin

- a ajuna (din adjunare), altar (altare, altarem) a boteza (baprisare, luat din greceste), cer (caelum), caslegi (caseum ligare), a crede (credere), crestin (christianus), a cununa (coronare), cruce (crux, acuz.crucem), a cumineca (communicare), duminica (dies dominica, ziua domneasca), a inchina (inclinare), inger (angellus, luat din greceste), a jura (jurare), lege (lex, acuz.legem), pacat (peccatum), paresimi (quadragessima), parinte (parens, parentem), preot (presbiter), a raposa (repausare), a se ruga (rogare), rugaciune (rogatio, rogationem), tampla (templum), a toca (toccare), sant pentru sfant, din sanctus, pastrat in numirile populare ale sarbatorilor (Sanvasii, Santion, Santoader, Sangeorgiu, Samedru, Sannicoara s.a)
Trebuie notat ca unii termeni de credinta au fost fauriti pe loc, cu ajutorul poporului de limba latina. Asa sunt cuvintele: imparatia lui Dumnezeu facatorul lumii, Treime, credinta, credeu,fiinta,inviere, rascumparare,iertare, inaltare, impartasanie, fecioara (pentru Sf. Fecioara). Un amanunt interesant este acela ca in rugaciunea Tatal nostru ca si in Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan, peste 90% din cuvinte sunt de origine latina ( in Tatal nostru fac exceptie cuvintele: voie, greseala, ispita, mantuieste).
Trebuie retinut ca toti acesti termeni de origine latina sunt complet deosebiti de cei folositi de Biserica apuseana. Aceasta inseamna ca stramosii nostri n-au fost evanghelizati de misionari veniti din Apus, cum au crezut unii istorici, caci in acest caz, Biserica apuseana ne-ar fi impus termenii ei, mai ales ca avem aceeasi limba.
Desi bogata in ce priveste notiunule de baza ale credintei si cultului,terminologia crestina de origine latina este foarte saraca in cepriveste organizarea Bisericii.Faptul este explicabil, caci organizarea bisericeasca in tinuturile nord-dunarene s-a facut mai tarziu. Atunci au patruns cuvinte slave, privind mai ales organizarea Bisericii si a cultului.

Termeni din lumea romana pagana

Dupa parerea unor cercetatori, cuvantul biserica vine din latinescul basilica, un edificiu care servea la romani ca local de judecata. Dupa anul 313, imparatul Constantin cel Mare (306-337) a cedat aceste cladiri crestinilor, pentru savarsirea cultului, ele pastrandu-si vechea denumire. Dupa parerea altor cercetatori, inca din secolul I al erei crestine se construiau in casele particulare incaperi anume pentru savarsirea slujbelor, care se numeau imparatesti. Construirea unor asemenea locasuri de inchinare s-a generalizat incat sub imparatul Constantin celMare, locasul crestin de cult era cunoscut, in latineste, sub numele de basilica. Deci, din acest cuvant - la inceput de origine greceasca - s-a format si cel romanesc de biserica. Cu timpul notiunea s-a extins de lalocasul de cult asupra intregii comunitati crestine.
Dumnezeu provine din Domine Deus, iar in vechea forma populara fara i, Doamne Deus, veche invocatie pagana, adaptata si de crestini.
Cuvantul Craciun deriva, dupa parerea celor mai multi cercetatori, din calatio (acuz.calationem), o sarbatoare romana la inceputul anului, cand se anuntau in templu sarbatorile de peste an.
Datorita faptului ca in primele veacuri crestine, Nasterea Domnului se praznuia o data cu Boboteaza, la 6 ianuarie, atunci se anuntau Pastile si alte sarbatori miscatoare de peste an, dandu-i-se numele vechii sarbatori calatio.
Floriile poarta numele unei sarbatori pagane de primavara, Floralia sau Florilia, o sarbatoare a florilor, apropiata ca data de intrarea Mantuitorului in Ierusalim (in textele vechi este denumita "duminica florilor").
Rusaliile poarta numele vechii sarbatori pagane Rosalia, o sarbatoare a pomenirii mortilor, praznuita in timpul primaverii, cand infloresc trandafirii (rosa). Si pentru ca Pogorarea Duhului Sfant se praznuia camin acelasi timp, crestinii daco-romani i-au atribuit numele vechii sarbatori pagane.
Cuvantul sarbatoare deriva din servatoria, prescurtare din conservatoria, adica ziua inchinata zeilor care aparau si pastrau trupeste si sufleteste pe om.

Termeni crestini din limba romana

Un argument puternic pentru vechimea crestinismului la daco-romani este si cel lingvistic. Numeroase cuvinte cu inteles bisericesc din limba noastra sunt de origine latina, indeosebi cele care privesc notiunile de baza ale credintei. Aceasta constituie o dovada in plus asupra patunderii crestinismului la noi inca din vremea cand Dacia era provincie romana, caci o serie de termeni legati de organizarea bisericeasca i-am imprumutat mai tarziu de la slavi, in perioada convietuirii cu ei.
Terminologia crestina de origine latina din limba noastra arata ca aproape toate numirile de baza ale credintei si unele forme ale cultului crestin sunt create in secolele II-IV. Cercetand acesti termeni, constatam ca o parte din ei au fost imprumutati din lumea romana pagana, dar au primit un continut nou, al credintei crestine, iar altii au fost creati anume pentru exprimarea noilor notiuni de credinta, avand, de celemai multe ori, nuante si intelesuri specifice crestinismului rasaritean.

Marturii ale scriitorilor crestini

Pe langa aceste argumente de ordin logic-isotoric, avem si cateva marturii ale unor scriitori crestini dinprimele secole asupraraspandirii crestinismului in Dacia.
Astfel, Sf. Justin Martirul si Filozoful (c.165) scria ca "nu exista nici un neam, fie traind in carute si in corturi si crescand vite, la care sa nu se faca rugaciuni in numele lui Hristos" (lucrarea Dialogulcu iudeul Trifon). apologetul Tertulian din Cartagina (c.160-240) scria ca "Hristos stapaneste si in tinuturile sarmatilor, dacilor, germanilor si scitilor" (lucrarea Impotriva iudeilor). Nu putemtrage de aici concluzia ca aceste neamuri, in totalitatea lor, credeau in Hristos, cidoar ca numele Lui era cunoscut unora din ei. Cam in acelasi timp marele teolog Origen din Alexandria (c.185-254) scria ca "foarte multi" dintre daci, sarmati si sciti n-au auzit cuvantul Evangheliei. Inseamna ca o parte dintre ei, totusi, il auzisera (Comentariul 39 la Evanghelia de la Matei 24. 14).
Pe langa toate aceste argumente,insusi faptul ca in secolul IV se cunosc urme arheologice crestine in Dacia si anume de martiri, iar pe malul drept al Dunarii existau numeroase scaune episcopale, duc la concluzia ca aceste n-au putut sa apara dintr-o data si ca in secolele anterioare trebuia sa fi fost cunoscuta aici invatatura lui Iisus Hristos, desigur, nemarturisita de comunitati intregi, de teama persecutiilor, ci in mod sporadic si individual. In orice caz, duparetragerea autoritatilor si armatelor romane in sudul Dunarii, sub imparatulAurelian (271-275), numarul crestinilor s-a inmultit, caci acum nu se mai temeau de legile romane care interziceau noua religie.

Raspandirea crestinismului in Dacia

Dupa cucerirea Daciei de catre ostile imparatului traian, in anul 106, o parte din ea a fost transformata in provincie romana. aici au fost adusi colonisti din toate partie intinsului Imperiu Roman, in primul rand din iprejurimi si anume din Moesia ( Bulgaria si partea rasariteana din Iugoslavia de azi), din Panonia (Ungaria de azi), din Iliria, dar mai ales din Asia Mica si din Siria, precum si din alte provincii ale Imperiului Roman. Fara indoiala ca, intre colonistii adusi din Siria, Asia Mica si din Peninsula Balcanica, vor fi fost si crestini, caci, in aceste parti, crestinismul a fost cunoscut prin insasi predica Sfintilor Apostoli.
Pentru paza militara a noii provincii, imparatul traian si urmasii sai au adus aici mai multe unitati militare; legiunea XIII Gemina, asezata la Apulum (Alba Iulia), iar mai tarziu, cand Dacia a inceput sa fie amenintata de marea migratie a popoarelor, legiunea V Macedonica, asezata la Potaissa (Turda). Printre soldatii acestor legiuni au fost si crestini. Se stie ca primul roman increstinat a fost sutasul Corneliu (Fapte, cap. 10). Fara indoiala ca si intre soldatii romani adusi in Dacia au fost si unii crestini, care, dupa eliberarea lor din armata, ca veterani, se casatoreau si se stabileau aici, punand bazele unei familii crestine. Catre sfarsitul secolului al III-lea si inceputul celui urmator, intre martirii crestini care au patimit in cetatile de pe malul drept al dunarii si in Scitia Mica (Dobrogea) se intanlesc si alti ostasi din armata romana.
In timpul stapanirii romane in Dacia ( 106-271), veneau aici negustori din diferite parti ale Imperiului Roman, indeosebi din orasele grecesti de la Marea Neagra, din Asia Mica si din insulele grecesti. Putem presupune ca intre acestia au fost si crestini, care au facut cunoscuta noua invatatura unora din cei cu care veneau in contact in Dacia.
Pe lamijlocul secolului al III-lea au aparut in Dacia gotii, popor de origine germanica. Indecursul expeditiilor lor in asia Micasi in Balcani, au luat numerosi captivi din acele regiuni, intre care erau si crestini, pe care ia-u adus in partile noastre. In uneledin aceste expeditii au adus si preoti, care au raspandit apoi cuvantul lui Dumnezeu intre ei, lucru confirmat de mai multi istorici. Desigur, acesti preoti vorfi propovaduit si printre daco-romani.  

Raspandirea crestinismului in teritoriul dintre Dunare si Mare

Potrivit unei traditii, consemnata de istoricul bisericesc Eusebiu din Cezareea ( pe la anul 324), Sf. apostol Andrei a predicat Evanghelia "in Scitia". Traditia mai tarzie afirma ca el a trecut din Asia in Scitia Mare ( sudul Ucrainei de azi), apoi in Scitia Mica ( Dobrogea de azi), unde a predicat in orasele grecesti de pa tarmul Marii Negre. Unele colinde si creatii folclorice din Dobrogea sau din stanga Prutului, ca si unele toponimice (pestera Sf. Andrei, paraiasul sf. Andrei), de asemenea, atesta prezenta si propovaduirea sa aceste teritorii. inseamna ca o parte din teritoriul tarii noastre a fost evanghelizata de unul dintre ucenicii Mantuitorului, Sf. Apostol Andrei.Ca si ceilalti apostoli, va fi randuit si el episcopi si preoti in cetatile de pe tarmurile Pontului Euxin, care i-au continuat apoi lucrarea de increstinare a locuitorilor de aici.

Inceputurile crestinismului pe teritoriul Romaniei

Dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua Cincizecimii, Apostolii Domnului si apoi ucenicii lor au inceput lucrarea de propovaduire a noii invataturi crestine, potrivit poruncii date de Mantuitorul Insusi inainte de inaltarea Sa la cer ( Matei 28, 19). Despre lucrarea misionara a Sfintilor Apostoli si a ucenicilor lor avem prea putine stiri. Doar despre bogata activitate misionara a Sfantului Apostol Pavel, desfasurata intre neamurile pagane, avem stiri mai precise, pe care ni le ofera cartea Faptele Apostolilor.
Raspandirea crestinismului in peninsula Balcanica s-a facut de catre Sf. apostol Pavel si de ucenicii sai, lucru pe care-l afirma el insusi in unele din Epoistolele sale. Astfel, in Epistola catre Romani, scrisa in anul 58, arata ca "a implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos" pana in Iliria (Rom.15, 19). Prin anii 65-66 a petrecut o iarna intreaga in Nicopolea Epirului, unde-l cheama si pe ucenicul sau Tit, episcopul Cretei (Tit 3, 12). In toamna anului 66 il informa pe Timotei, episcopul Efesului, ca Tit propovaduia cuvantul lui Dumnezeu in Dalmatia (II Tim 4, 10).