Episcopiile din provinciile romane sud-dunarene

Cele mai insemnate centre episcopale erau la Mursa si Sirmium (azi Mitrovita in Iugoslavia) in Pannonia Inferior, Singidunum (azi Belgrad), Viminacium (azi Costolat, in Iugoslavia) in Moesia Superior, Aquqe, Bononia (azi Vidin), Ratiaria, Oescus in Dacia Ripensis, Naisus (azi Nis in Iugoslavia), Remesiana (azi Bela Pelanka, in Iugoslavia), Sardica (azi Sofia) in Dacia Mediterranea, Novae (azi Svistov), Sexanta Prista (azi Ruse), Appiaria, Durostorum (azi Silistra), Marcianopolis (azi Devnya), Odessos (azi Varna) in Moesia Inferior, Tomis in Scythia Minor.
Intre cei 318 Sfinti Parinti care au luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, se numara si cativa episcopi din aceste provincii: Dominius sau Domnus din Sirmium, Protogenes din Sardica, Dacus din Scupi (in provincia Dardania) si Pistus din Marcianopolis. Dupa parerea unor istorici, ar fi participat si episcopul de la Tomis. Ereticul Arie, cel care nu admitea dumnezeirea Fiului, condamnat la Sinodul I si exilat in tinuturile dunarene, a izbutit sa castige la erezia sa doi episcopi din aceste parti: Valens din Mursa si Ursacius din Singidunum, care au indeplinit un rol nefast in controversele ariene din secolul al IV-lea.

Dovezi arheologice despre raspandirea crestinismului in Dacia

Dupa retragerea administratiei si a legiunilor romane din Dacia, sub imparatul Aurelian (271-275), marea masa a populatiei daco-romane de aici, formata din agricultori, pastori si mici meseriasi, a continuat sa vietuiasca pe aceleasi meleaguri. Peste ei s-au abatut unele populatii migratoare: goti, huni, gepizi, avari. Partea de sud a Munteniei si Olteniei de astazi a fost reocupata, dar pentru scurt timp, de imparatul Constantin cel Mare (306-337).
Dupa retragerea aureliana, dar mai ales dupa promulgarea Edictului de la Mediolan de catre Constantin cel Mare (313), crestinismul s-a putut raspandi liber in Dacia, castigand tot mai multi adepti daco-romani pentru noua invatatura a lui Hristos. Raspandirea crestinismului pe teritoriul de azi al tarii noastre este confirmata, intre altele, de numeroase marturii  arheologice.